Aliona Ciupac
"Visul meu dintotdeauna a fost să văd America. Șansa mi-a surâs în timpul studiilor la ASEM, era acea perioadă în care lumea pleca pe-un capăt cu Work and Travel. Așa că n-am ezitat nicio secundă să-mi prind visul.

Am locuit în America aproximativ 6 ani, timp în care am avut norocul să lucrez la o cafenea. Da, era foarte bine din punct de vedere financiar, însă foarte obositor. Lucram câte 12 ore zilnic și aveam doar o zi liberă. Banii plecau pe chirie, mașină și alte cheltuieli necesare. Oboseala constantă mă însoțea mereu, plus că aveam și o responsabilitate enormă la locul de muncă. Chiar și timpul petrecut uneori pe plajă nu-mi aducea satisfacție. Mi-era foarte dor de casă.
Unul dintre motivele pentru care m-am întors a fost oboseala și înțelegerea faptului că banii nu sunt cel mai important lucru în viață. Uitasem cât de bine e acasă, cât de frumoase sunt sărbătorile în familie, căldura și momentele unice. Acasă mă simt în siguranță printre ai mei. Aici pot cere ajutor de la rude și prieteni și știu că mă vor ajuta. Acolo eram singură și trebuia să mă bazez numai pe mine însămi.

Odată întoarsă acasă, am decis să-mi găsesc un loc de muncă, așa am dat de Grafit Holding unde lucrez din 2013 până în prezent. Am început în calitate de sales representative și am ajuns la business developer. Avem multe beneficii și facilități la Grafit: salariu la timp, bonusuri, onestitate, lucru cu oameni interesanți și ambițioși. Ne ajutăm reciproc și avem un scop comun - să facem ceva pentru și în Moldova.
Nu sunt împotrivă ca oamenii să plece, las'să vadă că celelalte țări nu sunt unse cu miere.
Am învățat foarte multe din experiența mea de peste hotare. Una pozitivă, aș spune eu. M-a învățat să fac față dificultăților și să-mi descopăr părțile forte ale caracterului meu. Mai mult, m-a învățat să nu fac diferența între un tânăr și un bătrân, un sărac sau un bogat și, nu în ultimul rând, să mă bazez doar pe forțele proprii.
Nu sunt împotrivă ca oamenii să plece, las'să vadă că celelalte țări nu sunt unse cu miere. Sunt sigură că se vor întoarce după un timp, așa cum nicăieri nu-i mai bine ca acasă. Acolo nu te vei simți niciodată un om cu drepturi depline, în timp ce acasă ești mai protejat și mai împlinit.

Nu cred că voi dori vreodată să plec. M-am stabilit foarte bine, mă simt ca niciodată mai confortabil, iar peste hotare merg doar la odihnă."
Urmăriți paginile noastre în social media: